+40 359 409 734

Activitati educative

Lansarea volumului colectiv Scrisoare catre Europa

16/06/2014

Actiune educativa ecologica

Elevii clasei a X-a A, impreuna cu dl prof Chiriac Fanel, au amenajat si curatat parcul verde al scolii, plantand 13 pomi fructiferi.

15/03/2014

Șaguniștii, parte a Clubului de scriere creativă în limba engleză

În cadrul Proiectului cultural Creative Writing Club, elevii Mitrică Alexie (XII B) și Hadade Sergiu (XII C) de la Colegiul Tehnic ”Andrei Șaguna” Oradea au participat la a doua sesiune a clubului la Universitatea Partium în data de 28 XI 2013, ora 15.00. Elevii au fost coordonați de prof. de engleză, Felicia Holhoș, colaborator extern al proiectului, alături de reprezentanți ai celorlalți parteneri: Facultatea de Litere Oradea, Universitatea Emanuel, Oradea, Universitatea Creștină Partium și Asociația Prolearning, Oradea.

Obiectivele acestui proiect cultural sunt stimularea și dezvoltarea creativității elevilor, asigurarea unui mediu favorabil cunoașterii intelectuale și schimburilor culturale precum și implicarea studenților și elevilor celor trei universități în viața comunității (licee, asociații).

Tema celei de-a doua întâlniri a fost Punctul de vedere auctorial, adică scrierea de texte în proză, în limba engleză. Elevii colegiului au interacționat cu studenții în vederea realizării unor activități pe grupe, constând în scriere de texte în limba engleză cu cerințe diferite. Produsele finale ale întâlnirii au constat în texte narative comune, care au fost bine apreciate de către coordonatorul activității, prof. dr. Magda Danciu.

Cea de-a treia întâlnire va avea loc la Biblioteca Universităţii Oradea, etajul III, în data de 19 XII 2013, ora 15.00.

mai multe imagini

10/12/2013

Ziua şcolii la Colegiul Tehnic “Andrei Şaguna”

ŞAGUNII ÎŞI OMAGIAZĂ PATRONUL SPIRITUAL

A devenit o treadiţie ca pe 29 noiembrie o dată cu celebrarea Sfintei sărbători creştie a Sfântul Andrei, când românii  prăznuiesc pe, cel întâi chemat, ocrotitorul României, pe cel care a propovăduit creştinismul pe teritoriul ţări noastre, elevii de la Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna” Oradea să-şi omagieze cu respect şi devotament  Patronul sipiritual „Episcop Andrei Baron de Şaguna”

Într-o zi frumoasă a lunii lui Brumar, elevii Colegiului Tehnic „Andrei Şaguna”, au organizat cele mai spectaculoase activităţi dedicate Zilei Şcolii, activităţi prin care şi-au pus în valoare nu numai măiestria, ci şi talentele artistice.

Activitatea, organizată cu această ocazie a început la ora 9.30 cu cuvântul de deschidere a  domnilor directori prof. dr. ec. Răzvan Vonea şi a dir. adj. Ildiko Biro, şi a invitatei de onoare domna director a CCD, Carmen Bodiu, fostă director adjuct a şcolii noastre, care cu vădită emoţie a felicitate pe toţi cei care azi (29noiembrie 2013) s-au iplicat în organizare şi desfăşurarea acestor activităţi a cărui scop nu a fost altul decât a pune în valoare talentele, măiestria, dibăcia şi creaţiile  elevilor noştri. Moderatorul  acestei activităţi doamna consilier educativ prof. David Olivia a prezentat principalele activităţi care se vor desfăşura de-a lungul zilei cu implicarea activă a elevilor şi profesorilor şcolii.

Astfel  activităţile ce s-au desfăşurat au avut cele mai variate ingrediente: Matematică, fizică şi chimie distractivă, activitate coordonată de catedra de matematică şi ştiinţe Grec Adriana, Radu Angelia, Serac Călin, Sabău Elisabeta, Teuşdea Alexandrina Maszaric Dorin şi Roman Doboş Gabriela, iar ca invitată în juriu a fost prof. de română Pantea Bianca, care a pus în valoare cultura generală a copiilor, dar şi spontaneitatea lor în crearea de poezi pe formule matematice, astfel posibila atmosferă sobră a matematicii fizicii şi chimiei, s-a dovedit una veselă şi senină.

Şezătoare populară, este activitatea ce face parte dintr-un Proiect inter-judeţean „Tradiţii, obiceiuri şi credinţă creştină, unde îi avem ca şi partenetri pe colegii noştri din Bistriţa Năsăud şi Cluj şi a constat în realizarea unor ateliere de creaţie a decoraţiunilor de iarnă, elevii fiind costumaţi în costume populare, pentru a reânvia tradiţiile autentice ale poporului noastru

Lansarea REVISTEI „ UNIVERS ŞAGUNIST” 2013, care printr-un conţinut bogat de pagini (20), surprinde agenda activităţilor desfăşurate în acest an şcolar de către şagunişti şi apare în format electronic pe situ-ul şcolii www. andrei- şaguna.ro.

 Prezentări filme PPT-CREATIVITATE ROMÂNEASCĂ ÎN SPAŢIUL EUROPEA, activitatea a constat în prezentări multimedia realizate de elevi în cadrul activităţii „Festivalul Naţional al Şanselor Tale- Cetăţean român, cetăţean european”, prezentările au vitar personalităţi româneşti, care s-au remarcat în spaţiul european prin realizările lor: Henri Coandă, Traian Viua, Anghel Saligny, Maria Lucia Hohan. Activităţi le  ce s-au desfăşurat sub atenta supravegherea a profesorilor: Chişiu Ramona şi Dan, Dale Livia, Bungău Angela, Pop Ioana, Holhos Felicia, Bot Simona, Maltia Silvia, Dumea Lucian, Negrean Simona, Postole Gretta.

Concursul  Protecţia muncii, organizat cu multa măiestrie de catedra de tehnice:Varga Viioleta, Radu Rodica, Covaci Iosif, Goga Ioan, Urdea Elena, au pus în valoare cultura generală a elevilor. Fiind un liceu tehnic, unde meseria este la ea acasă un astfel de concurs vine să îmbogăţească  pregătirea profesională a elevilor.

Tot în aceeaşi notă,  concurs  „Automobilul– Pasiunea mea!”, coordonat şi organizat de doamnele profesoare Negrean Simona şi  Postole Gretta, vine să confirme pasiunea pe care o au elevii noştri pentru maşini  şi  cunoştinţele lor bogate în acest domeniu. 

Concursul de coafuri, organizate cu măiestrie de doamnele maistre şi profesori Abrudan Luminiţa,  Crişan Csilla, Biro Ildiko,  Sabău Elisabeta, a incântat ochii celor prezenţi cu adevarate opere de arte, Hair stylist.

Firmele de exerciţiu, coordonate de doamnele profesoare Bogojel Otilia, Ciurez Virginea, Lăcătuşu Simona, Crişan Csilla, Negrean Simona, vin să confirem buna pregătirea în domenile de specialitate ale elevilor precum: banqeting –turism, care au organizat firma de exerciţiu Codrii vechi, restaurant cu specific tradiţional românesc, Designe vestimentar, care au organizat F.E. Adalexi SRL- activităţi de designe, decoraţiuni, producţie şi comercialitare înbrăcăminte, estetică, care au organizat F.E. ISIS Style SRL, salon de estetică cu diverse activităţi de înfrumuseţare şi relaxare, mecanică care au organizat F.E. Şaguna Motors SRL- transport de persoane şi mărfuri şi întreţinere şi repartaţii autovehicule.

Măiestria culinară coordonată de doamna maistră Popa Voichţa, a încântat nu numai ochii ci şi papilele gustative a celor prezenţi cu produsele realizate, în special produse de cofetărie- patiserie.

Surpriza activităţilor a fost momentul aristic, SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN unde s-au  prezentat piesele de teatru: Costică, dormi! şi Costică, iar dormi! coordonate de prof. Bungău Angela,  Muşcata din Fereastră- responsabil Dale Livia, La Restaurant – responsabil Dronca Raluca, momentul cultural artistic, românesc, maghir şi englez, atent coordonat de profesorii Sabau Elisabeta, Biro Ildiko şi Holhos Felicia ce au  pus în valoare atât talentele actoriceşti ale elevilor noştrii: Jurcă Bogdan, Covaci Roxana, Vilg Ovidiu, Purece Andrada, Varga Brigitta, Mitrică Alexie, Schmith Norbert, Merluţ Raluca, Jecan Bianca, Gug Larisa,  cât şi cele muzicale prin participarea elevilor de clasa a IX-a A şi a XI B şi IX B (sectia maghiară) şi concursul sportiv, skandenberg, coordonat de prof. Tăutu Ramona.

Activităţile s-au încheiat cu premierea tuturor elevilor, elevii fiind răsplătiţi cu diplome de participare

01/12/2013

Creativitatea Românească în Context European

În cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale organizat la Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna” Oradea în parteneriat cu CCD Bihor, a avut loc, joi, o activitate educativă, cu tema Creativitatea Românească în Context European.

Tematica activităţii educative a fost prezentarea unor mari personalităţi româneşti, cu rezonanţă în istoria devenirii ţării noastre.

Elevii şagunişti au realizat zece prezentări multimedia, având ca temă personalităţi precum Victor Babeş, Henri Coandă, Alexandru Roşca, Andrei Şaguna, Aurel Vlaicu, Maria Lucia Hohan, Dana Budeanu, Anghel Saligny, Cătălin Botezatu, Cristi Pascu.

Scopul activităţii educative a fost dezvoltarea capacităţii elevilor de lucru cu mijloace multimedia şi determinarea acestora spre cunoaşterea personalităţilor marcante ale ţării noastre.

Elevii au fost coordonaţi de profesorii Chişiu Dan, Dumea Lucian, Lăcătuşu Simona, Postole Gretta, Crişan Csilla, Negrean Simona, Olar Cristinco, Pop Ioana, Chişiu Ramona.

Produsele au fost jurizate de director, prof. dr. Răzvan Vonea, director adj. prof. Ildiko Biro şi profesorii Radu Rodica şi Angela Bungău.

Elevii câştigători au fost:

Locul 1. Birta Angela şi Ivan Laura – XI A, care au prezentat-o pe Maria Lucia Hohan;
Locul 2. Szabo Beata şi Fazekas Andrea – XI B, care l-au prezentat pe Cristi Pascu;
Locul 3. Kiss Andrei şi Horvath Francisc – XI A, care l-au prezentat pe Henri Coandă.

Câştigătorii au fost premiaţi cu stick-uri de memorie, căşti audio, penare echipate, dulciuri şi tricouri.

mai multe imagini

21/11/2013

Ziua Europeana a Limbilor Moderne - septembrie 2013

Joi, 26 septembrie 2013, in sala 24 am sarbatorit Ziua europeana a limbilor moderne. Activitatea este punctul de plecare pentru Proiectul educativ Spiritualitate romaneasca in context european, care se va desfasura pe parcursul acestui an scolar, in parteneriat cu Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu si Colegiul Tehnic Constantin Brancusi.

Elevii din cele 3 scoli s-au intrecut in cunostinte de cultura generala, au realizat sloganul unor tari europene si au gatit preparate specifice tarilor respective.

Speram noi ca au legat si prietenii !

mai multe imagini

25/09/2013

Festivitatea de deschidere a anului scolar 2013-2014

mai multe imagini

15/09/2013

Partenerii nostrii